Nea Emi!

2009-11-11T09:56:00.001-08:00

Încep cu ceea ce ar trebui sã fie finalul acestei cronici: Ienei este perceput de toatã suflarea fotbalisticã autohtonã drept un „gentleman al gazonului”. Încã din 1956, când a trecut la C.C.A. de la Progresul, Ienei a fost implicat în 44 ani de istorie stelistã. Ca jucãtor, un atribut cuminte i-a însoţit cariera: util. În sensul cel mai mai constructiv al cuvântului. A fãcut halfie alãturi de Bone, Onisie, Ticã Popescu, Koszka, Negrea, Dumitriu III. A fost, dupã Ioan Chirilã, unul dintre locotenenţii lui Apolzan, atunci când acesta, furat de fazã, pãrãsea reduta apãrãrii. În perioadele de crizã ale echipei, coborârea lui Imi ca fundaş se dovedea „ultima soluţie”.

Disciplinat, fãrã excese, elegant, Ienei a asigurat mijlocul axului central peste 13 ani, iar aceastã stare de normalitate şi lipsã de spectacol l-au „sancţionat” cu doar 12 selecţii în prima reprezentativã. Plus aventura olimpicã de la Yokohama-1964. Un mijlocaş imberb, fost elev de-al sãu, servantul ideal al tânãrului Lãcãtuş, Fane Petcu(exclus din lotul sevillian de Sfynx, din cauza molipsitoarei sale vieţi extrasportive), l-a caracterizat în spiritul portului constãţean de origine:„prea mult lãteanu’”. Rafinatul Fane s-a pierdut printre stabilopozii anonimatului, iar adeptul pasei sigure cu latul, a urcat cu paşi mici şi siguri piscul performanţei.

Campion cu C.C.A. în partea secundã a deceniului ei de aur, laureat cu Steaua în tresãrirea de orgoliu a unei Stele, „specializatã pe cupe” în ediţia 1967/68(rampa de lansare a lui Ştefan Kovacs spre galaxia Ajax), nea Imi a pregãtit marea lansare, imprevizibilã, spre o colosalã „sfidare româneascã”, cucerirea Cupei Campionilor Europeni din 1986(intern s-ar traduce prin patru titluri 1976, 1978, 1985 şi 1986). Tot reputatul tehnician va pune capãt chinului fotbalului anacronic, de-a latul terenului, a doi antrenori pragmatici, Angelo Niculescu şi Lucescu, autorii calificãrilor naţionalei la douã turnee finale(World Cup 1970 şi Euro1984). Cum cu nãduf remarcase Fãnuş Neagu, acea nenorocitã temporizare a însemnat pierderea a jumãtate de secol de fotbal autohton (o exagerare ca duratã, dar foarte aproape de adevãrul jocului meschin).

Campania din Italia-1990, tutelatã de un coach în vânã creatoare, a marcat prima evadare a tricolorilor dincolo de grupele unui turneu final. Ca şi secundul sãu, Iordãnescu, el a cunoscut triumful exclusiv cu Steaua şi reprezentativa României. Statistic, mai menţionãm cariera de doi ani ca jucãtor la Kaiseri-Turcia , antrenor de vreme rea la Steaua devalizatã în vederea privatizãrii oneroase dupã sixtupla încoronare post-decembristã sau la naþionalã (dupã exilarea dubioasã a lui Piţurcã), scouter pentru tinere talente. Dar nimic nu va egala „deceniul lui Imi”1976-1986.

A iubit Steaua cu devoţiune, chiar dacã şefii clubului au fost deseori ingraţi(celebre în epocã remarca semidoctului Ilie Ceauşescu „bãi Ienei, tu eşti bun de popã”, sancţionându-i, chipurile, blândeţea, şi explicaţia fetiţei datã dirigintei de la Oradea „tata va veni la şcoalã, când va fi dat afarã de la Steaua”.(1. Emeric Ienei, antrenorul Stelei campioana Europei 1986; 2. Anghel Iordãnescu, antrenorul Stelei, cuceritoarea Supercupei Europei şi finalistei C.C.E; 3. Ştefan Kovacs, antrenorul Ajaxului, 2 Cupe ale Campionilor Europeni şi alte trofee; 4. Mircea Lucescu, Cupa UEFA şi Supercupa Europei cu Galatasaray. Logic, au prioritate trofeele cucerite cu teamuri româneºti).

Ienei a însemnat un sportiv providenţial pentru Steaua. Orãdeanul de pe Crişul Repede a dat un luciu nãucitor Stelei viteziste. Cu un calm aristocratic şi cu o filozofie dezarmantã: „De ce sã jucãm noi dupã ei ? Sã joace ei dupã noi”. Ehehei, ai Stelei nepoţei, încã nu realizaţi ce mare a fost Emeric Ienei !

Il Luce!

2009-11-11T09:52:00.001-08:00

Mircea Lucescu (n. 29 iulie 1945) este cel mai mare antrenor român de fotbal. Ca jucător de fotbal a activat în principal la echipa Dinamo între 1964 şi 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa naţională a României, pe Corvinul Hunedoara, Dinamo, Brescia, Reggiana, FC Rapid, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş şi Şahtior Doneţk.De astăzi Mircea Lucescu intră în istorie odată cu impresionanta reușită de a cuceri Cupa UEFA, ultima care se mai desfășoară sub această titulatură, cu echipa Sahtior Donetk. “De acum încolo Răzvan apără culorile României prin poziţia pe care o ocupă. Eu sunt un reprezentant al României. Sunt momente de neuitat! Doar când ajungi aici îţi dai seama de ceea ce ai realizat. Când ajungi într-o finală toată lumea e concentrată pe această partidă. Ca antrenor simţi că eşti admirat şi că ai făcut ceva în cariera ta. O finală e ceva deosebit”, a spus Lucescu la Pro TV.

Chiar dacă este respectat peste tot în lume, la noi în țară nu a fost băgat în seamă de conducătorii fotbalului românesc, din contră chiar a fost umilit în anumite situații. Se pare că proverbul cu profetul care nu este respectat în țara sa este perfect adevărat în cazul lui și nu numai.

În 1961 este legitimat la Școala Sportivă 2 Bucuresti, unde activează doi ani, după care se transferă la Dinamo. Aici joacă doi ani, timp în care debutează în Divizia A (21.06.1964, Dinamo - Rapid, 5-2), după care urmează doi ani petrecuți în divizia B la Știința București. Apoi revine la Dinamo unde joacă până în 1977, perioadă în care își definește personalitatea sportivă, reușind să câștige 5 titluri și o cupă. Urmează perioada 1977-1981 la Corvinul Hunedoara unde în ultima parte a activat și ca antrenor. A fost cea mai bună perioadă din istoria acestui club. În toamna lui 1981, abandonează cariera de jucător și preia echipa națională. În 1982 devine director tehnic al FRF, calitate în care ocupându-se direct de pregătirea echipei reușește superba performanță de a califica echipa națională la turneul final al Campionatului European din Franța, 1984. Din 1986 devine antrenor la Dinamo. În sezonul 1989-1990, câștigă eventul cu Dinamo. Pe plan european reușește să ajungă în sferturile cupei cupelor (1988-1989) și în semifinalele aceleași competiții un sezon mai târziu. Urmează perioada italiană unde antrenează în perioada 1991-1997, Pisa, Brescia și Regiana. În 1997 revine în țară la Rapid cu care caștigă cupa în 1997-1998 și campionatul un an mai târziu. Urmează experiența Internationale Milano, urmată de excepționalel performanțe obținute cu Galatasaray Istambul, campionatul Turciei, cupa UEFA și supercupa Europei. Din sezonul 2002-2003 antrenează formația turcă Besiktaș Istambul cu care a câștigat campionatul, încă din primul an, urmând să participe în Liga Campionilor.

Ca jucător la Dinamo, Lucescu a câştigat 6 titluri în campionatul român, în ediţiile 1963-64, 1964-65, 1970-71, 1972-73, 1976-77 şi 1989-90.
Cifrele carierei sale: 361 de jocuri/78 goluri în prima divizie, 70 în echipa naţională, 15 în cupele europene. În toamna anului 1981 a preluat conducerea tehnică a naţionalei, pentru ca un an mai târziu, să devină şi director tehnic al F.R.F., calitate în care a reuşit calificarea tricolorilor la turneul final al Cupei Europene din 1984 din Franţa, într-o grupă de “foc”. Din 1986 a trecut la Dinamo, încununându-şi munca cu un event campionat-cupă (1989-1990), atingând totodată “sferturile” Cupei Cupelor (1988-1989) şi semifinalele aceleiaşi competiţii (1989-1990). După aceste performanţe a devenit antrenor în Serie A, preluând mai întâi Pisa SC, iar apoi Brescia Calcio şi Regiana AC. Cu Brescia a reuşit 2 promovări în serie A, urmate însă, de tot atâtea retrogradări. Din 1997-1998 a revenit în ţară, preluând Rapidul, cu care a reuşit un titlu (1998-1999) şi o cupă (1997-1998). Din decembrie 1998 pentru scurt timp a devenit antrenor al celebrei Internazionale Milano. În sezonul 2000-2001 a preluat pe Galatasaray, cu care a cucerit Supercupa Europei. Este considerat unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deţinând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naţionale, 59. Ca antrenor, a obţinut titluri şi în campionatul Turciei cu Galatasaray în 2001-02 şi cu Beşiktaş în 2002-03, din 2003 antrenează echipa ucraineană Sahtior Doneţk cu care a câştigat finala Cupei UEFA cu scorul de 2-1, după prelungiri, golurile fiind marcate de Luiz Adriano, Jadson (Şahtior) şi Naldo (Werder).

Tr3Xy ~ Blog

Nea Emi!

Il Luce!