Tr3Xy ~ Blog

Anghel Iordănescu (născut la 4 mai 1950, Iaşi) este un fost jucător de fotbal, actualmente antrenor si senator din partea PSD, antrenând în două rânduri şi echipa naţională a României.

Date personale
Nume şi prenume Anghel Iordănescu
Data naşterii 4 mai 1950 (59 de ani)
Locul naşterii Iaşi, România
Poreclă Puiu
Post Atacant
Cluburi de juniori
Steaua Bucureşti
Cluburi de seniori
Anii Clubul Apariţii (goluri)
Steaua Bucureşti 317(155)
Naţionala
1971-81 România 64(26)

De la 12 ani când s-a legitimat a jucat numai la Steaua, unde a debutat în 1968 în Divizia A. A câştigat campionatul naţional cu Steaua în '75-'76, '77-'78 şi Cupa României în '69-'70, '70-'71, '75-'76, '78-'79. Are 64 de selecţii în echipa naţională unde a înscris 26 de goluri. A făcut parte din echipa naţionala calificată în sferturile C.E. - 1972. În Divizia A a avut 317 prezenţe şi a marcat 156 de goluri. A ocupat locul 3 în 1976 şi locul 2 în 1980 în clasamentul celor mai buni fotbalişti ai ţării. Din 1984 a activat la echipa Hereklion din insula Creta - Grecia.

A debutat ca antrenor la Steaua Bucureşti, în 1985, ca secund al lui Emeric Jenei. În această calitate, dar şi ca jucător, şi-a adus contribuţia la câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986. În 1987 conduce Steaua la câştigarea Supercupei Europei. Între 1987-1989 este antrenor principal la Steaua. Câştiga în această perioadă trei Cupe ale României şi trei titluri de campioană. A fost antrenor principal în ediţia '88-'89 când Steaua a jucat finala Cupei Campionilor Europei (0-4 cu AC Milan). Între '90-'92 a antrenat în Cipru, pe Anorthosis Famagusta, cu care a participat în Cupa UEFA. În '92-'93 revine ca antrenor principal în Ghencea şi readuce titlul după patru ani.

Pe 8 septembrie 1993 a fost numit antrenorul echipei naţionale. S-a calificat la două turnee finale ale Campionatului Mondial (1994 şi 1998) şi la unul al (1996). În august 1998 pleacă de la naţională şi antrenează alte echipe naţionale şi echipe de club străine. În ianuarie 2002 redevine antrenor principal la echipa naţională.

La data de 5 septembrie 1994, colonelul Anghel Iordănescu din Ministerul Apărării Naţionale a fost înaintat la gradul de general-maior (cu o stea). [1] A fost trecut în rezervă cu acest grad la data de 15 iulie 1998 [2].

Palmares de jucător

* Liga 1: 2
o 1975/'76, 1977/'78.
* Cupa României: 4
o 1969/'70, 1970/'71, 1975/'76, 1978/'79.
* Selecţii în echipa naţională de fotbal a României: 64
* Goluri în echipa naţională de fotbal a României: 26
* Campionate cu Steaua Bucureşti: 14
o 1968/'69, 1969/'70, 1970/'71, 1971/'72, 1972/'73, 1973/'74, 1974/'75, 1975/'76, 1976/'77, 1977/'78, 1978/'79, 1979/'80, 1980/'81, 1981/'82
* Golurile la Steaua Bucureşti: 146
* Prezenţe la Steaua Bucureşti: 317

Palmares de antrenor
România România - sfert-finalistă la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 România

1 Prunea | 2 Petrescu | 3 Prodan | 4 Belodedici | 5 Lupescu | 6 Gh. Popescu | 7 Munteanu | 8 Chiriţă | 9 Răducioiu | 10 Hagi | 11 Dumitrescu | 12 Stelea | 13 Selymes | 14 Mihali | 15 Panduru | 16 Vlădoiu | 17 Moldovan | 18 Gâlcă | 19 Papură | 20 Stîngă | 21 Ivan | 22 Preda | Antrenor: Iordănescu


România România - Campionatul Mondial de Fotbal din 1998 România

1 Stângaciu | 2 Petrescu | 3 Dulca | 4 Doboş | 5 Gâlcă | 6 Gh. Popescu | 7 Lăcătuş | 8 Munteanu | 9 Moldovan | 10 Hagi | 11 Ilie | 12 Stelea | 13 Ciobotariu | 14 Niculescu | 15 Marinescu | 16 Gabriel Popescu | 17 Dumitrescu | 18 Filipescu | 19 Stîngă | 20 Selymes | 21 Craioveanu | 22 Prunea | Antrenor: Iordănescu

Încep cu ceea ce ar trebui sã fie finalul acestei cronici: Ienei este perceput de toatã suflarea fotbalisticã autohtonã drept un „gentleman al gazonului”. Încã din 1956, când a trecut la C.C.A. de la Progresul, Ienei a fost implicat în 44 ani de istorie stelistã. Ca jucãtor, un atribut cuminte i-a însoţit cariera: util. În sensul cel mai mai constructiv al cuvântului. A fãcut halfie alãturi de Bone, Onisie, Ticã Popescu, Koszka, Negrea, Dumitriu III. A fost, dupã Ioan Chirilã, unul dintre locotenenţii lui Apolzan, atunci când acesta, furat de fazã, pãrãsea reduta apãrãrii. În perioadele de crizã ale echipei, coborârea lui Imi ca fundaş se dovedea „ultima soluţie”.

Disciplinat, fãrã excese, elegant, Ienei a asigurat mijlocul axului central peste 13 ani, iar aceastã stare de normalitate şi lipsã de spectacol l-au „sancţionat” cu doar 12 selecţii în prima reprezentativã. Plus aventura olimpicã de la Yokohama-1964. Un mijlocaş imberb, fost elev de-al sãu, servantul ideal al tânãrului Lãcãtuş, Fane Petcu(exclus din lotul sevillian de Sfynx, din cauza molipsitoarei sale vieţi extrasportive), l-a caracterizat în spiritul portului constãţean de origine:„prea mult lãteanu’”. Rafinatul Fane s-a pierdut printre stabilopozii anonimatului, iar adeptul pasei sigure cu latul, a urcat cu paşi mici şi siguri piscul performanţei.

Campion cu C.C.A. în partea secundã a deceniului ei de aur, laureat cu Steaua în tresãrirea de orgoliu a unei Stele, „specializatã pe cupe” în ediţia 1967/68(rampa de lansare a lui Ştefan Kovacs spre galaxia Ajax), nea Imi a pregãtit marea lansare, imprevizibilã, spre o colosalã „sfidare româneascã”, cucerirea Cupei Campionilor Europeni din 1986(intern s-ar traduce prin patru titluri 1976, 1978, 1985 şi 1986). Tot reputatul tehnician va pune capãt chinului fotbalului anacronic, de-a latul terenului, a doi antrenori pragmatici, Angelo Niculescu şi Lucescu, autorii calificãrilor naţionalei la douã turnee finale(World Cup 1970 şi Euro1984). Cum cu nãduf remarcase Fãnuş Neagu, acea nenorocitã temporizare a însemnat pierderea a jumãtate de secol de fotbal autohton (o exagerare ca duratã, dar foarte aproape de adevãrul jocului meschin).

Campania din Italia-1990, tutelatã de un coach în vânã creatoare, a marcat prima evadare a tricolorilor dincolo de grupele unui turneu final. Ca şi secundul sãu, Iordãnescu, el a cunoscut triumful exclusiv cu Steaua şi reprezentativa României. Statistic, mai menţionãm cariera de doi ani ca jucãtor la Kaiseri-Turcia , antrenor de vreme rea la Steaua devalizatã în vederea privatizãrii oneroase dupã sixtupla încoronare post-decembristã sau la naþionalã (dupã exilarea dubioasã a lui Piţurcã), scouter pentru tinere talente. Dar nimic nu va egala „deceniul lui Imi”1976-1986.

A iubit Steaua cu devoţiune, chiar dacã şefii clubului au fost deseori ingraţi(celebre în epocã remarca semidoctului Ilie Ceauşescu „bãi Ienei, tu eşti bun de popã”, sancţionându-i, chipurile, blândeţea, şi explicaţia fetiţei datã dirigintei de la Oradea „tata va veni la şcoalã, când va fi dat afarã de la Steaua”.(1. Emeric Ienei, antrenorul Stelei campioana Europei 1986; 2. Anghel Iordãnescu, antrenorul Stelei, cuceritoarea Supercupei Europei şi finalistei C.C.E; 3. Ştefan Kovacs, antrenorul Ajaxului, 2 Cupe ale Campionilor Europeni şi alte trofee; 4. Mircea Lucescu, Cupa UEFA şi Supercupa Europei cu Galatasaray. Logic, au prioritate trofeele cucerite cu teamuri româneºti).

Ienei a însemnat un sportiv providenţial pentru Steaua. Orãdeanul de pe Crişul Repede a dat un luciu nãucitor Stelei viteziste. Cu un calm aristocratic şi cu o filozofie dezarmantã: „De ce sã jucãm noi dupã ei ? Sã joace ei dupã noi”. Ehehei, ai Stelei nepoţei, încã nu realizaţi ce mare a fost Emeric Ienei !

Mircea Lucescu (n. 29 iulie 1945) este cel mai mare antrenor român de fotbal. Ca jucător de fotbal a activat în principal la echipa Dinamo între 1964 şi 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa naţională a României, pe Corvinul Hunedoara, Dinamo, Brescia, Reggiana, FC Rapid, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş şi Şahtior Doneţk.De astăzi Mircea Lucescu intră în istorie odată cu impresionanta reușită de a cuceri Cupa UEFA, ultima care se mai desfășoară sub această titulatură, cu echipa Sahtior Donetk. “De acum încolo Răzvan apără culorile României prin poziţia pe care o ocupă. Eu sunt un reprezentant al României. Sunt momente de neuitat! Doar când ajungi aici îţi dai seama de ceea ce ai realizat. Când ajungi într-o finală toată lumea e concentrată pe această partidă. Ca antrenor simţi că eşti admirat şi că ai făcut ceva în cariera ta. O finală e ceva deosebit”, a spus Lucescu la Pro TV.

Chiar dacă este respectat peste tot în lume, la noi în țară nu a fost băgat în seamă de conducătorii fotbalului românesc, din contră chiar a fost umilit în anumite situații. Se pare că proverbul cu profetul care nu este respectat în țara sa este perfect adevărat în cazul lui și nu numai.

În 1961 este legitimat la Școala Sportivă 2 Bucuresti, unde activează doi ani, după care se transferă la Dinamo. Aici joacă doi ani, timp în care debutează în Divizia A (21.06.1964, Dinamo - Rapid, 5-2), după care urmează doi ani petrecuți în divizia B la Știința București. Apoi revine la Dinamo unde joacă până în 1977, perioadă în care își definește personalitatea sportivă, reușind să câștige 5 titluri și o cupă. Urmează perioada 1977-1981 la Corvinul Hunedoara unde în ultima parte a activat și ca antrenor. A fost cea mai bună perioadă din istoria acestui club. În toamna lui 1981, abandonează cariera de jucător și preia echipa națională. În 1982 devine director tehnic al FRF, calitate în care ocupându-se direct de pregătirea echipei reușește superba performanță de a califica echipa națională la turneul final al Campionatului European din Franța, 1984. Din 1986 devine antrenor la Dinamo. În sezonul 1989-1990, câștigă eventul cu Dinamo. Pe plan european reușește să ajungă în sferturile cupei cupelor (1988-1989) și în semifinalele aceleași competiții un sezon mai târziu. Urmează perioada italiană unde antrenează în perioada 1991-1997, Pisa, Brescia și Regiana. În 1997 revine în țară la Rapid cu care caștigă cupa în 1997-1998 și campionatul un an mai târziu. Urmează experiența Internationale Milano, urmată de excepționalel performanțe obținute cu Galatasaray Istambul, campionatul Turciei, cupa UEFA și supercupa Europei. Din sezonul 2002-2003 antrenează formația turcă Besiktaș Istambul cu care a câștigat campionatul, încă din primul an, urmând să participe în Liga Campionilor.

Ca jucător la Dinamo, Lucescu a câştigat 6 titluri în campionatul român, în ediţiile 1963-64, 1964-65, 1970-71, 1972-73, 1976-77 şi 1989-90.
Cifrele carierei sale: 361 de jocuri/78 goluri în prima divizie, 70 în echipa naţională, 15 în cupele europene. În toamna anului 1981 a preluat conducerea tehnică a naţionalei, pentru ca un an mai târziu, să devină şi director tehnic al F.R.F., calitate în care a reuşit calificarea tricolorilor la turneul final al Cupei Europene din 1984 din Franţa, într-o grupă de “foc”. Din 1986 a trecut la Dinamo, încununându-şi munca cu un event campionat-cupă (1989-1990), atingând totodată “sferturile” Cupei Cupelor (1988-1989) şi semifinalele aceleiaşi competiţii (1989-1990). După aceste performanţe a devenit antrenor în Serie A, preluând mai întâi Pisa SC, iar apoi Brescia Calcio şi Regiana AC. Cu Brescia a reuşit 2 promovări în serie A, urmate însă, de tot atâtea retrogradări. Din 1997-1998 a revenit în ţară, preluând Rapidul, cu care a reuşit un titlu (1998-1999) şi o cupă (1997-1998). Din decembrie 1998 pentru scurt timp a devenit antrenor al celebrei Internazionale Milano. În sezonul 2000-2001 a preluat pe Galatasaray, cu care a cucerit Supercupa Europei. Este considerat unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deţinând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naţionale, 59. Ca antrenor, a obţinut titluri şi în campionatul Turciei cu Galatasaray în 2001-02 şi cu Beşiktaş în 2002-03, din 2003 antrenează echipa ucraineană Sahtior Doneţk cu care a câştigat finala Cupei UEFA cu scorul de 2-1, după prelungiri, golurile fiind marcate de Luiz Adriano, Jadson (Şahtior) şi Naldo (Werder).

Gheorghe Dinica, cel mai mare actor roman, a murit, marti, la varsta de 75 de ani, la Spitalul Floreasca din Capitala. Gheorghe Dinica a fost internat din 22 octombrie, la Sectia de terapie intensiva, iar dupa un chin de aproape trei saptamani a incetat din viata. Romania a mai avut actori de aur care au trecut in nefiinta si are actori de aur care traiesc. Insa, prin cariera si mai ales talentul sau de a fi mereu firesc, natural si puternic pe scena, un om atat de mare si tot pe atat de modest si discret, Dinica ramane cel mai mare.

Gheorghe Dinica: "M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea"

Gheorghe Dinica s-a nascut pe 1 ianuarie 1934, la Bucuresti. “Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut de strada si de prieteni decat de familie, dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Nici nu mai stiu cate roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje”, spunea actorul.

"Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din spectacolul "Titanic-vals" de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala", isi amintea el.

Dinica, in varsta de 75 de ani, a fost diagnosticat cu colecistita acuta alitiazica flegmonoasa, soc septic si disfunctie multipla de organe.

Dinica a fost suspus, luni noapte, unei interventii chirurgicale de urgenta sub anestezie generala. Interventia a vizat o colecistectomie laparoscopica, lavaj si drenaj.

Echipa operatorie a fost formata din chirurgul Mircea Beuran si anestezistul Ioana Grintescu.

Dupa operatie, starea pacientului a continuat sa fie extrem de grava, necesitand masuri de terapie intensiva in vederea corectarii parametrilor functiilor vitale.

Dinica, cel mai mare actor roman, a absolvit in 1961 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, la clasa profesoarei Dina Cocea. "Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa «Titanic-vals» de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala", isi amintea el.

Gheorghe Dinica a jucat pe scenele Teatrului Mic, Teatrului de Comedie, Teatrului Bulandra, Teatrului National Bucuresti, Teatrului Odeon etc.

In ceea ce priveste cariera sa cinematografica, el a jucat in peste 60 de productii.

A debutat in "Strainul" si au urmat filme precum "Felix si Otilia", "Un comisar acuza", "Cu mainile curate", "Prin cenusa imperiului", "Secretul lui Bachus", "Bietul Ioanide", "Ultima noapte de dragoste", "Cel mai iubit dintre pamanteni", "Patul conjugal", "Patul lui Procust", "Orient Express", "Filantropica" etc.

Talentul artistic al lui Gheorghe Dinica s-a manifestat si in muzica. In tinerete, muza i-a fost celebra Maria Tanase si asta l-a facut sa imprime ani buni mai tarziu, albume de romante in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu. De-a lungul carierei sale, Dinica a lansat "Cantece de petrecere" si "Cantece de petrecere 2", in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu, "Romante" si "Parol ca te iubesc".

Totodata, Dinica a realizat numeroase roluri de televiziune, precum cele din productiile "…escu", "Trei surori", "Richard al III-lea", "Lumini si umbre", "Inima de tigan", "Aniela" etc.

Gheorghe Dinica a devenit o emblema a cinematografiei romanesti. Cine nu stie celebra replica din filmul lui Sergiu Nicolaescu "Nu trage dom' Semaca, sunt eu Lascarica". Lascarica a ramas de altfel, un personaj de care, la 75 de ani inca se simtea apropiat. Pana dupa revolutie, Gheorghe Dinica a trait o viata de artist boem. S-a bucurat de perioada celebrei crasme Sarpele Rosu si, alaturi de Stefan Iordache, Marin Moraru, Sergiu Nicolaescu si multi altii, a scris istoria filmului romanesc.

"Meseria asta a mea imi ocupa cel mai mult, imi place si fara ea nu ar avea niciun haz pentru mine tot ce se intampla", obisnuia sa spuna.

In 2008, el a primit titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti.

In cariera sa artistica a primit numeroase distinctii, printre care premiul pentru intreaga activitate la editia din 2005 a Festivalului International de Film Transilvania, premiul de excelenta UNITER pe 1999, premiul pentru interpretare la Festivalul de Film de la Karlovy Vary pe 1976, premiul pentru cel mai bun actor la Festróia - Tróia International Film Festival (1993).

A fost decorat cu Ordinul Serviciul Credincios in grad de Mare Ofiter.

Din 2002, Gheorghe Dinica a fost societar de onoare al Teatrului National "I. L. Caragiale". El a primit, de asemenea, titlul de cetatean de onoare al orasului Bucuresti.

Din 1996 a fost casatorit cu Gabriela Georgeta Dinica, o femeie despre care declara: "are o relatie clara cu viata si a facut ordine in dezordinea existentei mele".

Meci senzational in Ligue 1 intre Lyon si Marseille,care au oferit un adevarat spectacol fotbalistic.Cele doua echipe au dat dovada de o determinare nemaivazuta,dovada fiind faptul ca dupa minutul 90 s-au marcat 5 goluri.
Golurile gazdelor au fost marcate de Pjanic '3, Govou '15, Lopez '81, '84, Bastos '90, in timp ce pentru Marseille au inscris Diawara '12, Cheyrou '44, Kone '47, Brandao '79 si Mbia '90.

De 52 de ani Franta nu a mai vazut un 5-5! Ultimul scor de acest gen din Ligue 1 s-a petrecut in 1957 intre Nice si Lille.
Dupa un asemenea meci nu poti sa nu iubesti fotbalul!!!

Anderlecht s-a impus clar in meciul cu Timisoara. Belgienii au castigat cu 3-1 si au facut 8 puncte in grupa A, unde sunt la egalitate cu Ajax, dar cu un golaveraj mai bun. Golul echipei lui Sabau a fost inscris de Parks.

Golurile au fost marcate de Suarez '29 (penalti), Boussoufa '69, pentru gazde, Legear '90+5, respectiv Parks '55, pentru oaspeti.
1-0: Maxim a faultat in careu si penaltiul acordat de arbitrul Tony Chapron a fost transformat de Suarez, cu un sut in dreapta portarului Pantilimon, plecat pe coltul opus.
1-1: Parks a reluat, cu capul, de la aproximativ sapte metri, centrarea venita de pe partea stanga.
2-1: Boussoufa a reluat cu capul de la aproximativ sase metri, din apropierea lui Stelian Stancu, care a marcat astfel golul 500 pentru Anderlecht in cupele europene.
3-1: Legear a scapat pe contraatac si a inscris cu un lob, de la aproximativ 14 metri.

Meciul a fost intrerupt circa sase minute din cauza suporterilor gruparii timisorene, care au aruncat cu torte in suprafata de joc. Incidentele create de suporteri au inceput in minutul 50, imediat dupa golul marcat de Parks. Fumul degajat de torte l-a determinat pe arbitrul de centru, francezul Tony Chapron, sa intrerupa partida. Chapron a purtat mai multe discutii cu arbitrul de rezerva, Alexandre Castro, dupa care a asteptat degajarea fumului. Capitanul echipei, Dan Alexa, s-a indreptat spre sectorul ocupat de suporterii timisoreni si i-a rugat sa nu mai arunce cu nimic in teren, insa, dupa plecarea fotbalistului echipei antrenate de Ioan Ovidiu Sabau, fanii au mai aruncat cu diverse obiecte in suprafata de joc. Tony Chapron a ridicat de pe gazon monede si restul tortelor aruncate, pe care le-a inmanat arbitrului de rezerva.
Echipele de start:

Anderlecht Bruxelles: 24. Proto - 30. Gillet, 23. Juhasz, 2. Mazuch, 3. Deschacht - 10. Kanu, 99. Sare, 5. Biglia, 11. Boussoufa - 9. Suarez, 26. Lukaku. Antrenor: Ariel Jacobs.

FC Timisoara: 29. Pantilimon - 2. Bonfim, 13. Scutaru, 6. Nibombe, 20. Maxim - 55. Bourceanu, 5. Alexa, 10. Art. Karamyan - 27. Magera - 18. G. Bucur, 9. Parks. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabau.

Dinamo a fost umilita din nou Galatasaray, de data aceasta pe teren propriu, intr-un meci in care elevii lui Talnar nu au avut nicio ocazie clara de gol!Golurile au fost marcate de Kewell '23, Nonda '24 si Mehmet Topal '56.
In minutul 23, Sabri a centrat, Kewell a preluat cu calcaiul si a sutat de la 16 metri, deschizand scorul.

Un minut mai tarziu, Arda Turan a centrat de pe partea dreapta, Nonda a trimis mingea, cu capul, la coltul scurt, iar Dolha nu a putut retine.

In minutul 56, Mehmet Topal l-a invins pe Dolha cu un sut la coltul lung, in vinclu, balonul fiind expediat din afara careului, de la 25 de metri, lateral stanga.
Dinamo a jucat in inferioritate numerica din minutul 67, cand N'Doye a primit al doilea cartonas galben, implicit pe cel rosu, dupa un fault la Arda Turan.

Dinamo Bucuresti: 12. Dolha - 25. Scarlatache, 4. Moti, 30. Tamas, 3. Pulhac - 22. Torje, 5. D. Kone (8. Bostina '60), 29. N'Doye, 20. Ad. Cristea (6. Rus '65) - 31. Alexe, 99. Cl. Niculescu. Antrenor: Cornel Talnar.

Galatasaray Istanbul: 25. Leo Franco - 55. Sabri, 5. Gokhan Zan (2. Emre Gungor '86), 76. Servet Cetin, 22. Hakan Balta - 8. Ozbek, 14. Mehmet Topal, 16. Mustafa Sarp (9. Elano '79) - 10. Arda Turan, 19. Kewell - 20. Nonda (11. Keita '73). Antrenor: Frank Rijkaard.

Cartonase galbene: N'Doye '49 si '67, Pulhac '53
Cartonas rosu: N'Doye '67
Arbitri: Michael Weiner (centru) - Christoph Bornhorst, Matthias Anklam (asistenti) - Babak Rafati, Peter Gagelmann (arbitri suplimentari) - Marco Fritz (rezerva)
Delegat UEFA: Andreas Akkelides (Cipru)
Observator de arbitri: Livio Bazzoli (Italia)